Timişoara Brands Tour 2014: Fabrica de bere şi Timişoara 2021

Trei sferturi credit foto: Flavius Neamciuc – https://www.facebook.com/flaviusneamciuc.ro
Un sfert e al meu pentru ca degetele-mi apartin.

Vineri ne-am plimbat prin mai multe locuri, am început ziua cu un tur al Fabricii de bere Timişoreana, am avut parte de o discuţie cu interesantă cu Simona Neumann privind viitorul Timişoarei drept Capitală Culturală Europeană şi am încheiat seara cu nişte preparate delicioase de la restaurantul Sabres.

Fabrica de bere Timişoreana

Prinţul Eugeniu de Savoia a fost cel care a înfiinţat prima fabrică de bere din România, în 1718, la Timişoara. Iniţial berea de aici era destinată aprovizionării armatei austriece pentru a acoperi lipsa de apă. În 1872 datorită unei recesiuni economice în întregul Imperiu Austriac, fabrica a a fost scoasă la licitaţie şi cumpărată de către timişorenii care şi-au sacrificat averile în încercarea de a evita falimentul acesteia. După incendiul care a distrus clădirile principale şi instalaţiile aproape în întregime, fabrica a fost retehnologizată devenind una dintre cele mai moderne fabrici din Europa. Calitatea şi gustul deosebit al acesteia a transformat-o în berea oficială a Casei Regale din României.

În prezent fabrica este automatizată în întregime,  iar Timişoreana este lider de piaţă în România din 2006.

Dacă vreţi să vedeţi care este procesul de producţie a berii şi să aflaţi spre exemplu diferenţa dintre malţul simplu, cel caramelizat şi cel negru, atunci mergeţi la fabrică căci au chiar şi un ghid special angajat în acest sens, îl cheamă Zoli şi este pasionat de ceea ce face, aşadar cu siguranţă veţi afla multe lucruri noi.

Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021

După cum vă spuneam mai sus, am avut parte de o mini-conferinţă şi discuţie cu directorul executiv al asociaţiei menţionate, Simona Neumann.  Aceasta ne-a prezentat intenţiile sale şi a ne-a răspuns tuturor întrebărilor. Practic până în 2015 asociaţia va pregăti dosarul de cadidatură, iar după perioada de evaluare 2015-2016, asociaţia va pregăti programul pentru anul 2021, va planifica evenimente, va asigura implemementarea acestora şi nu în ultimul rând va obţine fondurile necesare organizării, promovării şi implementării programului.

Desigur, în vederea promovării programului, asociaţia va colabora cu diverse instituţii, fundaţii, asociaţii, etc.

Sunt mai multe oraşe care şi-au arătat intenţia însă momentan se pare că cea mai acerbă competiţie este între Timişoara şi Cluj, pe de altă parte surprize pot exista oricând. Poate va fi Braşovul Capitală Culturală Europeană sau Sfântu Gheorghe sau Iaşi. Dar pentru asta Braşovul ar trebui sa înceapă să se pună pe picioare căci a cam rămas în urmă, în timp ce Timişoara deja şi-a pregătit strategiile, iar planurile nu se rezumă doar la a fi Capitală Culturală Europeană ci la dezvoltarea pe termen lung a Timişoarei.

Acest proiect este realizat de PRbeta Agency în colaborare cu Prin Banat.

Branduri participante: TimișoreanaCramele RecașFornetti, Asociaţia Timișoara Capitală Culturală Europeană

Parteneri de mobilitate: Autonom-Rent-A-Car

Parteneri: FarmecHotel Timişoara şi Restaurant Sabres

Parteneri media: 24-FUNCtrl-D

 

Timișoara Brands Tour este o franciză a Cluj Brands Tour, un concept marca TVdece

Comments

comments

Leave a Reply