Timişoara Brands Tour 2014: Restaurant Sabres


Despre acest punct din vizita de vineri am vrut să vă povestesc într-un post separat deoarece alături de Cramele Recaş despre care v-am povestit într-un articol anterior, restaurantul Sabres a reprezentat a doua comoară din Timişoara.

Vreau să vă spun din start că nu se poate să treceţi prin Timişoara şi să nu vă opriţi să serviţi un peşte delicios preparat la acest restaurant pescăresc, mai ales dacă sunteţi iubitori ai cărnii de peşte şi fructelor de mare.

De cum treci pragul şi ajungi în salonul mic, te simţi de parcă ai fi la mare, pe o plajă aurie. Interiorul este decorat cu foarte mult bun gust, se vede că a fost mâna unui decorator de interioare. Vopseaua de pe pereţi este una specială, care ici colo pare a fi fost acoperită de fire de nisip. Datorită sidefului său crem-auriu, reflectă cu căldură lumina difuză a lustrelor deosebite care coboară din tavan. Din loc în loc, în nişte răftuleţe speciale şi lângă geamuri, se văd mici pete de culoare turcoaz sub forma unor forme diverse de decoraţiuni interioare. Atmosfera este foarte intimă şi plăcută, excelentă pentru o seară relaxantă şi mai ales pentru o întâlnire.

Noi am fost serviţi cu un minunat antreu urmat de un platou de peşte şi fructe de mare alcătuit din somon, caracatita, sepie, calamar, ton, creveti, biban şi peste spada. De parcă acest festin nu ar fi fost suficient, papilele noastre au fost delectate apoi cu un desert delicios format fie din desertul Sabres fie din tort cu iaurt şi fructe de pădure.

Restaurantul şi-a deschis porţile în 2006, iar de atunci ei pregătesc preparate savuroase pentru toţi cei care le calcă pragul. Numele restaurantul este un derivat al fabricii Sabiko (deţinută de aceeaşi proprietari), care provine de la numele lor de familie, Sabău.

Mulţumită acestei fabrici de peşte, preţurile din restaurant sunt mici, drept pentru care oricine poate servi un preparat în acest restaurant.

Îi mulţumesc doamnei Ingrid Sabău, cea care alături de echipa PRbeta, ne-a oferit această seară minunată într-un cadru deosebit.

 

Acest proiect este realizat de PRbeta Agency în colaborare cu Prin Banat.

Branduri participante: TimişoreanaCramele RecaşFornetti, Asociaţia Timișoara Capitală Culturală Europeană

Parteneri de mobilitate: Autonom-Rent-A-Car

Parteneri: FarmecHotel Timişoara şi Restaurant Sabres

Parteneri media: 24-FUNCtrl-D

 

Timişoara Brands Tour este o franciză a Cluj Brands Tour, un concept marca TVdece

Comments

comments

Leave a Reply